Salsa sub lumini de rock

Desi Vama e sinonima rockul, cu ocazia evenimentului organizat de Wilkmark, ea prinde si un iz pronuntat de salsa. Evenimentul a inceput deja de vinerea trecuta fiind o premiera de 10 zile de salsa in Vama totul petrecandu-se ca de obicei la Club D’Or. Pentru multi a fost o posibilitate extinsa sa isi organizeze mai bine vacanta alegand unul dintre cele doua weekenduri disponibile. Spun asta pentru ca multi aleg sa vina doar in weekend si nu crred ca este o chestie de dorinta ci grosimea portofelului dicteaza cat pot sa imi intind plapuma, Vama veche Salsa week ramanad totusi unul dintre cele mai scumpe evenimente de salsa. Am vorbit cu mai multi si s-au lovit de problema cazarii la care daca nu rezervai din timp ramaneai pe dinafara, cererea fiind foarte mare din cauza suprapunerii cu festivalul Folk You. Trecand peste aceste lucruri impresia mea a fost ca cel putin pana joi numarul participantilor a fost un pic mai mic decat anul trecut. Sunt insa absolut ferm convins ca in weekendul acesta o sa fie de doua ori mai multi salseros decat pana acum.
Joi seara am avut parte de seara rock in care dincolo de tinuta celor mai multi am putut savura si cateva piese ai unor monstrii sacri ai rockului. Deci printre multe piese de salsa, bachata si kizomba au fost doar cateva piese de rock si din acest motiv nu inteleg reactia lui Romy care la un moment dat si-a cerut scuze cand in eter s-a auzit Metallica. Era seara rock, era natural sa avem si astfel de piese, DJ Romy si-a facut datoria si si-a facut-o bine.
Momentul interesant al serii a fost concursul de Jack&Jill care nu a mai fost atat de curtat ca anul trecut numarul participantilor fiind cam la jumatate. Personal mi s-a parut ca s-a lungit cam mult dar m-a mirat si faptul ca organizatorii au luat niste decizii ciudate doar ca sa incerce sa infierbanteze atmosfera. Prima a fost cea in care participantii au trebuit sa se sarute…asta ar fi fost potrivita de 14 februarie sau macar daca cei de pe scena formau un cuplu. Cea de doua decizie nepotrivita a fost cererea ca toti baietii sa ramana la bustul gol. Eu eram absolut ferm convins ca undeva spre sfarsitul concursului o sa apara in playlist si “You can leave your hat on” si baietii nu o sa mai aiba ce sa dea jos de pe ei atentia indreptandu-se catre fata. Unii au inteles ca este un act artistic si au dansat si s-au distrat dar din pacate altii n-au sesizat ca exista o bariera a eroticului care nu trebuie trecuta si trebbuie respectata in primul rand comunicarea cu partenera pentru a construi o coregrafie in aceasi directie.
Daca anul trecut decizia juriului a fost contestata, acum cei care sau urcat pe primul loc al podiumului au meritat pe deplin acest lucru. Felicitari.
Un bonus al acestei seri a fost reprezentatia admirabila a celor doi dansatori de zouk: Pasty & Josta.

Daca seara a inceput cu ritmuri dure de rock, spre dimineata DJ Romy, cand soarele mai avea putin sa rasara, a marcat inchiderea petrecerii cu cateva piese, citez “de ursulet”, acele bluesuri vechi pe care dansam candva un pas stanga unul dreapta pe care chiar s-a dansat. O inchidere faina numai buna sa faca trecerea la Bolero pe care il auzim cu totii de la Stuf atunci cand rasare soarele.

Leave a reply