Cursuri de salsa cu lipici

Despre deschiderea cursurilor de salsa in Arad, sustinute de Salsa Addicted, am scris acum mai bine de o luna. Renumele scolii sustinuta de Dan Ceplinschi, instructor international de salsa, si-a spus cuvintul si aradenii au luat cu asalt sala de dans intr-un numar foarte mare, pentru a invata salsa. La inceputul acestui curs din Arad se numarau deja 110 participanti. Acesta a fost doar startul unei alchimii a dansului care se propaga si efectele s-au vazut imediat si in numarul celor care au inceput sa vina la petrecerile de salsa, ceea ce nu poate  decat sa fie imbucurator.

Din anul 2005 şi până în prezent, „Salsa Addicted” a organizat şi participat la numeroase evenimente (cursuri, festivale, colaborări unice) locale, naţionale şi internaţionale alaturi de alte şcoli de salsa din România şi din străinătate.  Experienta acumulata de-a lungul timpului i-a determinat pe instructorii Addicted sa isi doreasca sa o imparta si cu alti oameni, iubitori de dans. Asa s-a nascut ideea cursurilor gratuite.  Oricine poate invata gratis pasii de baza din salsa, bachata, chacha, merengue.

Pe data de 5 iulie s-a deschis o noua grupa de incepatori. De la orele 19.00, la Grup Scolar Industrial “Aurel Vlaicu”, Bd Decebal, nr 31A.

Atat aradenilor cat si timisorenilor, Salsa Addicted le pregateste multe surprize vara aceasta,asa ca, fiti cu ochii pe ei ca n-o sa aveti decat de castigat.

Copyright foto: Roxana Sabau, Salsa Addicted, Arad

One Response to “Cursuri de salsa cu lipici”

  1. Dani Bcd says:

    ..suntem cu ochii pe voi!!… :)
    _ toata stima instructorilor Salsa Addicted_!!

Leave a reply