Petrecere de adio – Salsa 3

Salsa 3 a luat fiinta in 4.02.2005 si a fost un club dedicat iubitorilor de ritmuri latine. A aparut ca o bula de oxigen pentru toti salseros din Bucuresti, unde dupa inchiderea Salsa2, puteau sa-si manifeste pasiunea pentru salsa si nu numai. Pe la pupitrul de DJ au fost invitati de-a lungul timpului DJ renumiti din mai multe colturi ale lumii care ne-au facut noptile incendiare si ne-au lasat amintiri placute.  Prin 2007 au fost zile cand clubul de pe strada Eminescu era plin ochi, asta insemnand vreo 700-800 de persoane. Astazi Salsa 3 isi inchide portile. Vineri 22 aprilie si  sambata 23 aprilie 2011 vor fi ultimele zile in care vor auzi ritmuri de salsa, merengue, cumbia, vallenato, bachata, samba si reggaeton. Cu tristete in suflet, Octavian  Frian, patronul discotecii, ne-a declarat ca  problemele financiare au fost singurele care l-au determinat sa ia aceata decizie. Criza care ne-a afectat pe toti a facut inca o victima. Odata cu inchiderea acestui club, am primit asigurari ca cei care aleg ritmuri latine nu vor avea de suferit, petrecerile de aici mutandu-se in Salsa  Summer Club si Salsa 5, celelalte doua cluburi pe care le detine. Cursurile scolilor de dans care se tineau aici se vor muta in Salsa Summer Club.

La petrecerea de adio de vineri au sosit multi  care si-au luat la revedere prin dans, tequila si multa buna dispozitie.

Adio Salsa 3.

 

Leave a reply